Ceferiștii—- la Mitingul de Protest din 24 ianuarie 2025 organizat de FSTFR, SCMD și ROMIL—– au tras semnalul de alarmă Ordonanței Trenulețul si au transmis Guvernului României, Ministerului Transporturilor, CFR CĂLĂTORI și CNCF,,CFR,, SA că acum la început de an 2025 când se vrea ca la unitățile feroviare de stat să se facă concedieri colective nejustificate prin redimensionarea activității feroviare după anularea trenurilor de călători și când se anulează nejustificat trenuri de călători ale CFR CĂLĂTORI din Mersul de tren pe 2025 încă din prima lună a anului 2025, ceferiștii sunt hotărâți să oprească spontan lucrul dacă nu se repun de la 01 februarie 2025 în circulație toate terenurile de călători anulate de CFR CĂLĂTORI după mai puțin de o lună de la punerea în aplicare a Mersului de Tren pe anul 2025, respectiv dacă această repunere în circulație nu se face împreună cu aplicarea art. 28 pct. (1) litera l) din Legea nr 360/2023 privind sistemul public de pensii, care prevede de la 01 septembrie 2024 unitățile feroviare de stat vor plăti contribuția suplimentară pentru condiții de muncă speciale la ceferiștii ce sunt încadrați la Siguranța Circulației Feroviare.
LA MULȚI ANI, FEROVIARILOR!
Să nu uităm astăzi de 16 februarie 1933 și de ce s-a întâmplat la Atelierele CFR Grivița, respectiv să nu uităm despre greva muncitorilor feroviari
One Response